„P.S. I love you” (Cecelia Ahern) – viața după moarte

Pe coperta patru a cărții, Marie Claire notează că P.S. I love you este un „roman excepțional despre doliu, prietenie și dragoste”, „sfâșietor și înălțător totodată”. NU asta este și părerea mea.

Până să citesc cartea Ceceliei Ahern credeam că un film nu poate fi mai bun decât cartea care l-a inspirat. Am fost profund dezamăgită să-mi demonstrez că mă înșel cu fiecare capitol.

Romanul este într-adevăr despre doliu, prietenie și dragoste, dar deloc „sfâșietor și înălțător totodată”. Nu mai trăiești drama deloc când afli din primele pagini că Gerry, soțul de 30 de ani al lui Holly, a murit din cauza unei tumori pe creier. Nu faci altceva decât să o compătimești pe biata fată că e prea tânără pentru a fi văduvă. Sau cel puțin eu asta am simțit. Juma de carte o vezi cum se lamentează pentru că nu poate trece peste moartea lui, ceea ce este absolut normal. Însă după ce vezi filmul, te aștepți ca romanul să-ți rupă inima, să plângi alături de Holly și să aprinzi o lumânare pentru sufletul lui Gerry. Dar nu este așa.

Cu părere de rău spun că nu mă pot detașa de scriitura autoarei ca să prezint doar viața lui Holly așa cum ar fi trebuit.

Ideea cărții este, în opinia mea, un clișeu transpus în 400 de pagini. Bineînțeles că Holly este dărâmată de moartea soțului ei, că nu mai poate fi cu altcineva, că nu mai poate trăi și mânca fără el, că nu poate arunca lucrurile lui. Sincer, aș fi făcut la fel. La fel ca pe ea, m-ar fi găsit prietenele în halatul lui după vreo două săptămâni fără vreun duș între timp și cu o față de speriat pentru că aș fi uitat complet să mă mai îngrijesc în lipsa lui. Nu îmi doresc și nu doresc nimănui o astfel de experiență.

Doar că mi-aș fi dorit ca romanul să fie sfâșietor, să mă duc după ce-l citesc la partenerul meu și să prețuiesc orice clipă cu el. Poate nu am avut eu dispoziția necesară.

Ca s-o spun pe-aia dreaptă, cartea are o idee originală: Gerry îi lasă înainte să moară 10 scrisori cu zece lucruri de făcut după ce moare el. Acestea devin motivul pentru care Holly începe să își refacă viața. Evident că ea despică firul în 16 gândindu-se la ce era în capul lui când a scris cele 10 „porunci” și o mustră conștiința că nu l-a prețuit suficient când trăia.

În lipsa acestor scrisori, cartea ar fi devenit, cred eu, povestea aproape tuturor văduvelor, pe care nimic nu le mai împacă atâta timp cât nu îl readuc la viață pe mult iubitul soț.

Mă simt ca o fată rea că nu apreciez povestea în sine, trăirile ei și eforturile uriașe pe care le-a făcut Holly pentru a fi din nou ea. Nu este simplu să treci prin trauma ei, să te mai sărute și unul cu forța, să-ți faci și un amic bărbat care îți spune că te iubește, dar se întoarce la fosta, după ce foștii socri te surprind când ieși cu el dintr-o cârciumă locală. E trist. Dar nu e de plâns. La film am plâns.

Și ca să fie și mai antagonică prezentarea mea, vă redau mai jos câteva pasaje care chiar m-au impresionat sau m-au făcut să râd cu gura până la urechi, nu înainte de a preciza că ceea ce a fost mai frumos exprimat de către autoare se află la sfârșit, atunci când descrie, în trei paragrafe asupra cărora o să păstrez misterul, ce a fost și a devenit Holly după pierderea soțului ei.

Sunteți pregătiți și pentru ceva amuzant?  Încercați să vă imaginați asta:

Scena „la coafor”:

Leo, stilistul: Și cum îți mai merge?

Holly: Îngrozitor.

Leo: Așa și arăți.

Holly: Merci.

Leo: Ei, cel puțin, când vei ieși de aici, vei avea un lucru pus la punct. Eu mă ocup de păr, nu de inimi. (…) Dar, Doamne, Holly, când veneai încoace, ce scria deasupra ușii de la intrare, cuvântul „magician” sau „coafor”? Ar fi trebuit să vezi în ce hal era cucoana care a intrat astăzi aici. Oaie-mbrăcată-n miel. Nu mai avea mult până-mplinea șaizeci de ani, după părerea mea. Mi-a arătat o revistă cu Jennifer Aniston pe copertă. „Vreau să arăt ca ea”, mi-a zis. Iisuse, i-am zis, sunt coafor, nu chirurg plastician. (…) Singurul mod ca să arăți ca ea ar fi să-i decupezi poza și să ți-o lipești pe față.

Și iată și un citat profund…

Teoria lui Holly în privința armatei, explică Sharon (n. prietena lui Holly): lupta pentru pace e ca și cum ai face sex în numele virginității.

Foto: http://www.jucoolimages.com/heartbreaker_02.php

Anunțuri

5 gânduri despre “„P.S. I love you” (Cecelia Ahern) – viața după moarte

  1. Pingback: First Date With a Book | Personaje de Basm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s