Eroare judiciară?

Dacă Anne Holt, autoarea romanului Eroare judiciară, m-a impresionat cu ceva, acel lucru a fost faptul că m-a făcut să mă simt o lașă dacă nu îi termin volumul. Trebuie să precizez de la început că acțiunile se petrec în Norvegia zilelor noastre și sunt inspirate dintr-un caz real. Acesta a fost doar stimulentul pentru Anne Holt, fost ministru al Justiției în Norvegia, care a mai lucrat și ca procuror și avocat.

Eroare judiciară prezintă două povești paralele, aparent fără legătură. Bineînțeles că abia în ultimele 20 de pagini ți se dezleagă misterul, după ce ai citit conștiincios celelalte 425.

Prima poveste – un criminal în serie răpește copii și îi livrează morți părinților cu bilețelul „Ai primit ceea ce ai meritat”. Șeful anchetei o include incognito în aceasta pe o cercetătoare specializată în motivațiile psihologice ce conduc la crime. De aici, tot felul de încercări de a găsi conexiuni între părinți pentru a stabili criminalul. Până la urmă, tot instinctul polițistului versat este cel care salvează de la moarte al patrulea copil.

A doua poveste – o crimă veche din 1956 pentru care a fost condamnat un individ nevinovat. Relatarea vieții lui este atât de laconică, încât este imposibil să legi cele două cazuri, chiar dacă ai fi polițist. Pentru a se ascunde urmele acestei „erori judiciare”, dosarele legate de crima din 1956 dispar fără urmă. Nimeni nu știe cine le-a făcut dispărute și nici de ce. Principala persoană interesată de refacerea reputației celui condamnat pe nedrept este cercetătoarea, care, de fapt, se implică în acest caz după ce îi promite elucidarea misterului unei polițiste bolnave care, în tinerețe, se ocupase pentru scurt timp de caz și îl considerase pe inculpat inocent.

Am parcurs extrem de greu acest volum. Spețele sunt relatate chirurgical, fapte peste fapte, ceva deducții ici-colo, ipoteze care mai de care mai fantastice, aproape toate încercări eșuate de identificare a criminalului în serie.

Nemulțumită de ritmul în care avansează lucrurile în acest roman polițist, am renunțat să mai citesc. După două zile, încă nu-mi ieșiseră din cap cei trei copii cu vârste mult prea fragede care plăteau cu viața pentru că mamele lor refuzase să aibă în trecut o relație cu criminalul posesiv și extrem de gelos. M-am simțit datoare moral să le aflu povestea până la capăt. Așa m-a convins Anne Holt să reiau cititul cărții.

Bineînțeles că protagoniștii – cercetătoarea, polițistul care răspundea de caz, condamnatul nevinovat și criminalul în serie, au propriile lor povești de viață. Ea este mama divorțată a unei fetițe cu handicap neidentificat, polițistul a rămas singur după ce soția și fiica îi fuseseră ucise (spre să nu mă înșel aici). Evident că între cei doi se înfiripă ceva – fără să știe vreunul dintre ei ori chiar autoarea, ce anume. Revenind, mai este oropsitul care s-a refugiat în Statele Unite după ispășirea unei pedepse de prea mulți ani în închisoarea norvegiană, în State ducând o viață de celibatar departe de iubirea vieții lui și de copilul lor, fără speranța de a i se spăla imaginea. Și nu în ultimul rând, criminalul – orfan care a trăit permanent cu impresia că i s-a luat ceea ce i se cuvenea.

La sfârșit, pentru ca, totuși, să nu se supere cititorul că este lăsat cu ochii în soare după ce a asistat neputincios la ancheta desfășurată anevoios, Anne Holt dezvăluie că „eroarea” din cazul din 1956 nu a fost nici judiciară, nici umană. Pentru că este, însă, originală, nu o voi dezvălui ca să nu mă acuzați că v-am stricat surpriza.

Dacă totuși vreți să aflați cele două spețe și legătura dintre ele, înarmați-vă cu răbdare pentru cele circa 450 de pagini de film derulat cu viteza melcului. M-am revoltat pe impotența autorităților și pe dorința cam mică de implicare a cercetătoarei, de care a dat dovadă inițial tocmai pentru că nu suporta să vadă starea copiilor și a părinților. Până la urmă, însă, a meritat să o citesc. Chiar m-am bucurat că măcar sfârșitul nu m-a dezamăgit.

Off, m-am săturat de romanele polițiste norvegiene care redau povestea crudă cu nonșalanță. Oare există vreun roman de dragoste scris de un nordic? Tare curioasă aș fi să văd cum iubesc ei viața și partenerii, că pentru drame constat că au izvoare nesecate…

Foto: pixabay.com

Anunțuri

2 gânduri despre “Eroare judiciară?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s