Once upon a time…

Unde este? Unde este el, fir-ar să fie? Dacă îl prind îi spun vreo două…Cum a putut el să atribuie unei povești de dragoste un deznodământ atât de fantasmagoric??? Sunt profund dezamăgită de final și profund uimită de jurnalistul acesta scoțian – Andrew Nicoll care a așternut 330 de pagini minunate despre iubire și 40 în care mi-a arătat cum se strică romanul „A fost odată ca niciodată”! Hmm, dacă stau bine să mă gândesc, chiar că a fost odată ca niciodată! Aici are dreptate!

Totul era ca-n povești. Orașe fictive cu persoane fictive, nimic ieșit din comun pentru un roman de ficțiune. Logic, nu? Nu m-a uimit nici bunul primar Tibo Krovik care, deși era îndrăgostit până peste cap de secretara lui, se mulțumea să-i admire picioarele pe sub ușa care le despărțea birourile. Mda, un om corect, chiar bun ca primar, dar cam slab de îngeri când venea vorba de iubire. Asta explică și cum de era singur la mai bine de 40 de ani. Ceea ce m-a uimit a fost stângăcia lui Tibo în a-și exprima verbal iubirea. În gândul lui curgeau în cascadă replici de adolescent înfierbântat gata să lase totul și să plece în lume cu iubita lui. Însă altceva îi ieșea din gură.

Ca multe romane de dragoste, triunghiul conjugal este prezent și în „A fost odată ca niciodată”. Secretara, Agathe Stopak, o super femeie trecută de prima tinerețe, dar încă dornică să-și trăiască viața la intensitate maximă, avea săraca o căsnicie nefericită cu soțul ei, unu’ de punea tapete prin oraș. Mariajul devenise o corabie naufragiată după ce le murise pruncul, însă Agathe era dispusă să încerce din nou. Să își reia viața, să aibă un alt copil, să iubească și să fie iubită ca orice femeie demnă de așa ceva. Însă soțul ei nu-și revenise din tragedia cumplită care îi lovise și își căuta alinarea la barul rău famat din apropiere.

Inevitabil, Agathe ajunge să-l placă pe primar – bărbat elegant, cumpătat, apreciat de localnici, foarte atent și respectuos cu ea. Între cei doi se înfiripă o dragoste curată pe care, din păcate, doar ea a fost în stare să o recunoască, căci primarul se credea doar prietenul ei, nu și iubitul ei, cu toate că îi scrisese cu mâna lui că e mai iubită și mai dorită decât zeița Venus.

După trei luni de prânzit împreună fără săruturi sau vreun gest de tandrețe specifică îndrăgostiților, Agathe se satură de așteptat și îl părăsește plângând pe Tibo în timpul mesei. În drum spre casă dă peste vărul soțului ei – Hektor, un bărbat atrăgător, dar cam pușlama, care nu ezită ca primarul și vede în supărarea ei ocazia perfectă de a-i declara dragostea pe care o simțea față de ea încă de când se măritase. Sub impusul virilității și tupeului lui, Agathe îi oferă tot ce avea ea mai bun – pe sine, în toată splendoarea ei. După o zi și-o noapte în care au făcut dragoste plini de pasiune, Agathe decide să renunțe și la primar și la soțul ei, pentru tentativa de pictor care era Hektor.

Ce-o fi fost în capul ei nu știu. Sau, stai că mint, de fapt, știu! Între doi care te iubesc, dar nu știu s-o arate, îl alegi pe al treilea, cel mai rău, dar care te face să te simți femeie! Nu o condamn. Numai că atunci când el începe să te sece de bani și te bate măr până ajungi să o iei razna, ar trebui să renunți și la el. Ar fi putut să revină la primar, care o pusese pe un piedestal și era în stare să-și dea viața pentru ea. Ar fi putut să-i ceară iertare! Dar ea, nu! Își băgase în cap că-l iubește pe Hektor și nu voia să accepte realitatea dureroasă la propriu.

Un destin tragic ca al ei ia o turnură „ca niciodată”, pe care însă nu o voi dezvălui din egoism, ca să citiți și voi cartea! Sâc! Dacă vreți să fiți surprinși de un roman cu titlu de început de basm, ei bine nu veți fi dezamăgiți. chiar veți fi siderați! Sfârșitul poveștii este cu atât mai imposibil încât o să înțelegeți de ce adaptarea titlului din limba engleză („The Good Mayor”) a fost „odată ca niciodată”.

Eu îmi doream, recunosc, ceva siropos, potrivit pentru vremea asta de făcut copii, un happy-ending să-mi dea lacrimile ca atunci când tai ceapa și care să te facă să iubești din nou. Am trăit, doar până spre sfârșit, povestea lor amintindu-mi de momentele de iubire avute alături de iubitul meu. M-am simțit din nou foarte tânără, iubită și respectată, așa cum se simțea și Agathe la un moment dat. Păcat că ea este captivă în rândurile lui Andrew Nicoll, dar, ca să fiu sinceră, a fost blând cu ea într-un final.

Recomand volumul tuturor celor care vor să-și amintească cum e să iubești, chiar dacă iubesc deja! Dragostea are multe forme, așa că e bine să vedeți dacă nu cumva ați călcat pe urmele primarului, căci povestea voastră s-ar putea să nu fie chiar atât de ireală ca a lor!

P.S.: Aceasta este una dintre cele trei cărți câștigate la concursul „Strada ficțiunii”. Mulțumesc încă o dată celor de la GoodRead.ro și Dianei.

Sursă foto: pixabay.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s