„Fata cu picioare de sticlă” – ultima carte tristă din 2015

Neobișnuit! Nu volumul, nici autorul, ci faptul că am sărit peste ultimele 10 pagini ca să aflu sfârșitul poveștii! Totul curgea către un deznodământ trist, previzibil odată ce treci de jumătatea cărții, așa că nu am mai avut răbdare și am făcut o nefăcută: am citit finalul!

Făcând o retrospectivă a anului trecut, de jumătate de an de când tot scriu despre ce citesc, am constatat cu stupoare că am citit preponderent cărți fără happy-ending. Mă mir! Nu sunt genul meu. Eu mă topesc după povești de amor scrise printre rândurile acțiunii și suspansului. Se pare că anul trecut l-am dedicat, fără premeditare, volumelor cu mesaje profunde, povești care ți se întipăresc pe suflet și te schimbă ca om. Nu-mi pare rău!

Cum era de așteptat, am încheiat anul cu un roman în același ton. Ali Shaw și „Fata cu picioare de sticlă” nu m-au făcut să simt că este vorba despre „o poveste despre dragostea însăși: despre puterea, despre limitele și consecințele ei…” așa cum eram anunțată pe coperta IV de The Boston Globe.

Nici nu vreau să-mi amintesc povestea, însă pentru a nu fi înțeleasă greșit, ideea/ ideile sunt următoarele: Ida – o tipă simpatică foc, suferă de o boală incurabilă care îi transformă corpul în sticlă. Se îndrăgostește de Midas – un tânăr fotograf certat cu viața din cauza familiei nebune în care a trăit (mama bolnavă, tatăl un geniu apreciat internațional, dar cu tulburări grave de personalitate – un obsesiv-compulsiv narcisic incapabil de iubire față de oameni, indiferent că era vorba de soție sau propriul fiu, dar nebun după cărți). Până să realizeze că o iubește, Midas se dă peste cap încercând să o ajute în identificarea leacului, după ce află fără voia ei că are picioarele transformate în sticlă. Ratează ca un stângaci toate momentele siropoase neștiind cum să-și exprime ceea ce simte pentru ea (pentru că într-adevăr nu avea habar), iar Ida ajunge să creadă că va muri fără să trăiască iubirea adevărată. De fapt, nici nu e de mirare, căci chiar ea recunoaște că era atrasă de tipi cam pierduți în spațiu când venea vorba despre cine „erau sau ce rost aveau ei în lumea asta”.

Și tot așa…

Ca povestea să fie totuși mai… aparte, Ali Shaw o plasează pe o insuliță mlăștinoasă imaginară, cu vietăți fantasmagorice. Autorul mai dezvăluie pe parcurs câteva aspecte – cum că tatăl lui Midas murise de aceeași boală ca Ida, că cel la care Midas căuta leacul pentru Ida avusese o aventură cu mama sa – însă nimic, din punctul meu de vedere, atât de fantastic. Nimic care să schimbe deznodământul. Dar, după cum spuneam, acest fantasy mi-a căzut în mâini întâmplător, fără a fi o împătimită a acestui gen. Îi las pe amatori să afle singuri finalul și să-și dea cu părerea, chiar și aici pe blog, prin comentarii.

Ca autocritică, mi-aș posta ca răspuns la articol chiar un citat din carte:

…este ușor să pari meșter la vorbă dacă nu o faci decât în scris.

Bine punctat! Dar anul ăsta vreau să mă reîncarc cu voie bună pentru mai multă veselie, nu înainte de a furniza un exemplu bun ca sursă de inspirație pentru cei pasionați de creative writing:

…siluetele mohorâte ale dealurilor se ridicau ca omoplații unor uriași…

Inspirație vă doresc…

 

Foto: pixabay.com

Anunțuri

Un gând despre “„Fata cu picioare de sticlă” – ultima carte tristă din 2015

  1. Pingback: Reminds me TAG | Cerșetor De Zâmbete

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s