Amintiri din… bibliotecă

Am fost provocată recent de Cerșetor de Zâmbete (un bloger pasionat de cărți ca și mine) să răspund la un tag care mi-a amintit de vechile oracole pe care le primeam de la prietene în tinerețea mea (Doamne, ce tânără sunt și acum!). Cred că e momentul potrivit să-mi amintesc și de cărțile citite care nu se regăsesc în colecția de pe blog, că tot mă plângeam eu că în a doua jumătate a anului trecut am citit în principal tristețuri…

Să vedem ce avem noi aici…

1. O carte care îți amintește de copilărie: Carlos Ruiz Zafon – Umbra vântului

Potrivită mai degrabă la categoria „o carte care îți amintește de altă carte”, o menționez aici pentru că am umblat și eu mult timp prin anticariate visând să le dăruiesc tuturor volumelor căldura căminului meu. Cartea lui Zafon te face să te simți copil: cazi pradă imaginației cu naivitate și lupți cu îndârjire și puritate pentru o cauză pe care doar copilul din tine o înțelege.

2. O carte care îți amintește de școală: George Bacovia – Plumb

Ce?! A zis cineva că nu am voie cu genul liric? Bacovia era preferatul meu în liceu! Ușor de identificat printre semeni datorită simbolurilor, m-a făcut mereu să mă întreb de unde are acel „dark side”… Nu că eu eram vreo depresivă! A nu fi înțeleasă greșit! Doar că voiam să îmi explic felul lui de a fi.

3. O carte care îți amintește de mâncare: Elizabeth Gilbert – Mănâncă, roagă-te, iubește

Mi-a luat ceva timp să identific una! Încă nu am citit o carte care să se potrivească categoriei, dar mi-am amintit de filmul realizat după cartea Mănâncă, roagă-te, iubește, unde Julia Roberts se delectase cu bucătăriile italiană, indiană și indoneziană. O să o trec pe lista de așteptare doar ca să înțeleg mai bine rolul mâncării în experiența autoarei.

4. O carte care îți amintește de vacanță: Cella Serghi – Pânza de păianjen

Iarăși, nu e citită în vreo vacanță, însă mi-a recomandat-o cineva după ce o citise pe litoral. De atunci, de fiecare dată când merg în vacanță la mare, îmi amintesc de carte și îmi imaginez că o recitesc și eu la malul mării.

5. O carte care îți amintește de o carte: Guillaume Musso – Fata de hârtie

Ciudată alegere am făcut pentru că, de fapt, îmi amintește de povestea redactării unei cărți – un editor dă viață personajului unui roman pe care ar trebui să-l scoată un prieten de-al lui, doar ca să se asigure că volumul este finalizat la timp. Super faină povestea! Niciodată nu m-aș fi gândit că un scriitor poate fi „păcălit” să intre atât de profund într-un joc al imaginației care nu-i aparține încât să creadă că este realitate. Aș reciti oricând cartea dacă nu aș avea o listă de așteptare kilometrică.

6. O carte care îți amintește de sărbători: Alexandre Dumas Fiul – Dama cu camelii

Cartea nu este despre vreo sărbătoare, poate că de aceea vă și întrebați de ce am încadrat-o aici. Romanul ne aduce aminte să nu uităm să prețuim și să trăim din toată inima iubirea oricând (nu doar de Ziua Îndrăgostiților! cum facem mulți dintre noi astăzi). Cartea m-a făcut să realizez că sărbătorile nu sunt pentru a arăta că iubești, ci pentru a le arăta celor care au uitat că iubirea este motivul pentru care trăiesc…

7. O carte care îți amintește de o țară asiatică: Orhan Pamuk – Mă numesc Roșu

Nu e în totalitate asiatică, dar Istanbul e pe două continente, nu? Romanul polițist care descrie intrigile din lumea miniaturiștilor turci – cu ceva love story, relatat inclusiv din perspectiva obiectelor cu rol în identificarea criminalului – rămâne pentru mine în categoria cărților originale citite. Doar Pamuk a luat Nobelul pentru Literatură, nu?

8. O carte care îți amintește să iubești: Monica Ramirez – Asasin la feminin

Pentru a nu se confunda cu răspunsul întrebării nr. 6, aleg povestea care mi-a rămas întipărită în minte pentru dorința de a-ți trăi viața alături de cel pe care îl iubești și pentru lupta pe care ești dispus să o duci pentru asta! Asta dincolo de ce restul „aventurilor” (puțin spus) din superbul roman.

9. O carte care îți amintește că trebuie să faci o schimbare: Henryk Sienkiewicz – Fără ideal

După ce l-am urât pe protagonist pentru că se lamenta în nimicnicia lui, mi-am spus că dacă vreau ceva, ar fi bine să trec la treabă! Nu te mai plânge de starea în care te afli și luptă pentru ce-ți dorești! Nimic nu vine de la sine! Asta dacă nu vrei să sfârșești ca Leon…

10. O carte care îți amintește de tine: Wladyslaw Reymont – Comedianta

Până la un punct, evident! N-aș vrea să intru în detalii, dar am fost cândva (și poate chiar mai sunt în unele privințe) la fel de naivă ca protagonista să cred că toți oamenii sunt mânați doar de bune intenții…

11. O carte care te binedispune oricând: Simona Tache, Mihai Radu – Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băut

O carte pamflet despre viziunile diferite ale femeilor și bărbaților despre… orice! E imposibil să nu te regăsești în situațiile redate de autori cu mult farmec! Dacă ai suficient umor, vei râde chiar de tine!

12. O carte nemuritoare: Simon Toyne – Sanctus

Mystery fiction pentru oricine – copil, adult, vârstnic. Fără scene siropoase, cu mituri și legende aduse în realitatea zilelor noastre, volumul te ține cu sufletul la gură și te îmbracă în detectiv. Cui nu-i place să joace rolul justițiarului?

13. O carte pentru domni și doamne: Rodica Ojog-Brașoveanu – Cianură pentru un surâs

O carte extrem de ușoară, relaxantă în ciuda crimelor ce se petrec fără să apuci să te dezmeticești bine, în care n-ai ghici criminalul nici dacă o citești a doua oară! Credeți-mă, nu v-a scăpat nimic prima oară, doar că alibiurile sunt aparent perfecte pentru toți actorii. Ce m-a impresionat a fost modalitatea de justificare a morților subite în fața autorităților, culmea, de către o bătrânică văduvă complet nevinovată!

 

Și, ca să nu fiu „chitră”, cum spune Adrian Ivan pe blogul lui, recomand exercițiul de memorie de mai sus, în această formă sau oricare alta (după plac, numai despre cărți să fie) blogurilor Diplomația sentimentelor și 

  • Amintește în articol persoana care te-a provocat la TAG;
  • Pentru fiecare „amintire” propusă alege câte o carte citită și argumentează în câteva cuvinte;
  • Dacă nicio carte citită nu corespunde unei „amintiri”, poți alege una din cărțile pe care dorești să le citești, dar să precizezi acest aspect;
  • *Găsește alte „amintiri” (opțional).
  • Lipește eticheta pe alte 5 sau 10 blogguri (provoacă mai departe).

 

Sursă foto: pixabay.com

Anunțuri

Un gând despre “Amintiri din… bibliotecă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s