Altfel… și totuși EU!

Am fost cinică! Am citit Altfel… și totuși Alice cu detașare ca și cum nimic nu mă atingea. Eram mulțumită că pot citi, că pot înțelege, că mă pot bucura de realitate și de cei dragi. Am privit-o pe Alice Howland ca pe o ghinionistă și am citit trei sferturi din carte cu aceeași pasivitate pe care o manifest când trec pe lângă cerșetorii despre care știu că-și fumează banii obținuți din mila și prostirea muncitorilor onești.

Eram lângă Alice cu mintea, dar nu cu sufletul. Probabil am preluat din starea ei de mie-nu-mi-se-poate-întâmpla-asta după ce a aflat că are un început precoce de Alzheimer. Apoi am simțit-o! Am simțit rușinea! Am realizat prea târziu cât am fost de insensibilă! Deja o pierdusem pe Alice! Deja nu mai era ea însăși, ea – mama, soția, bunica, profesoara și cercetătoarea eminentă de la Harvard dispăruseră! Toate amintirile se ștergeau din mintea ei cu un burete mecanic imposibil de stăvilit… În schimb, în mintea mea își făcuse culcuș mila, dragostea de viață și recunoștința! I-am mulțumit lui Dumnezeu că sunt teafără și lucidă și că nu depind de nimeni pentru a exista.

Lisa Genova (autoarea romanului „Altfel…și totuși Alice”) mi-a arătat cum și cea mai profundă dragoste poate cădea pradă ispitei de a te debarasa de partenerul „cu probleme”. Cu toate eforturile și tratamentele, Alice era, la doar 50 de ani, victima sigură a unei necruțătoare anomalii genetice, iar soțului său, un intelectual care la început era dispus să mute munții din loc pentru un tratament care să-i încetinească progresul bolii, încep să-i vină idei despre cum s-o paseze în grija unor necunoscuți pentru a nu-și periclita cariera.

Nu îl blamez și nici nu pot pretinde că-l înțeleg. Nu cred că ai cum să simți empatie cu adevărat sinceră față de ceva ce nu ai trăit pe pielea ta. Dar îți poți imagina cum e să fii în pielea ei, a lui Alice, tu, cititor care ai fost binecuvântat cu un destin indulgent! Probabil că aș avea aceleași gânduri sinistre ca și ea în momentele ei bune, dar din cauza bolii, aș fi blestemată să nu cunosc decât sfârșitul impus de Alzheimer…

Multe povești din cărți m-au impresionat ori m-au bântuit (și nu o zic în sensul bun), dar niciuna nu m-a pedepsit. Altfel… și totuși Alice mi-a aplicat câteva electroșocuri ca să-mi revin din scenariul bucolic în care mă aflam și să mă rușinez de impertinența de a nu mulțumi zilnic pentru că eu și cei dragi mie suntem sănătoși (chiar dacă nu tocmai tun)!

Pe lângă semnalul de alarmă pe care îl trage asupra faptului că vârsta de debut a Alzheimer-ului este în continuă scădere, volumul Lisei Genova este despre dragoste, recunoștință și luptă pentru supraviețuire! Chiar dacă crezi că știi ce înseamnă toate acestea, citind romanul conștientizezi că ai făcut o mare greșeală presupunând că nimic nu îți poate doborî pofta de viață și voința! Nu mă credeți? Citiți chiar voi povestea lui Alice Howland, încercați ca și ea să refaceți puzzle-ul vieții ale cărei amintiri le-ați pierdut și răspundeți sincer în fața propriei conștiințe!

Anunțuri

Un gând despre “Altfel… și totuși EU!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s