„Scandalul” interior

…în tinerețe trăim cu trupul, la maturitate cu mintea, iar la bătrânețe cu inima, care se pregătește pentru călătoria spre lumea cealaltă. 

 

Suguro este, la cei 65 de ani ai lui, un scriitor renumit, apreciat, dar mai ales criticat. Și asta pentru că, deși abordează tema păcatului în romanele sale, a reușit să-și mențină respectul cititorilor și colegilor prin verticalitatea de care a dat dovadă permanent.

… spre deosebire de confrații săi, se purtase ca un soț și tată bun încă de când se căsătorise. Iar asta nu pentru că era creștin, ci pentru că știa că nu i se potrivea imaginea pe care și-o creau de obicei  scriitorii, aceea de iresponsabili. (…) era un scriitor care-și analiza sufletul și apoi îl silea să iasă la iveală, așternându-l pe hârtie.

Nu, nu vorbesc despre vreun autor contemporan, ci despre personajul principal al romanului „Scandalul” al distinsului japonez Shusaku Endo.

Până acum am ocolit, fără vreun motiv anume, literatura japoneză. Noroc cu Kilipirimul de anul acesta când mi-au căzut ochii pe romanul „Scandalul”. De fapt, n-aș putea spune că a fost tocmai un noroc. Deși are un stil facil de lecturat, tema abordată în roman și modalitatea ei de expunere te uimește și îți întoarce stomacul pe dos în același timp și veți vedea de ce susțin asta.

Suguro (…) când descria sufletul întunecat al personajelor sale, mintea i se înnegura. Pentru a înfățișa o inimă urâtă, inima lui trebuia să se urâțească. Pentru a reuși să zugrăvească gelozia, trebuia să se mânjească el însuși, să se scalde în acel sentiment.

Tocmai de aceea scepticii se îndoiau de spiritul creștin al lui Suguro. Pe de altă parte, cei care îl cunoșteau de-o viață puteau jura că e un om respectabil.

Asta până când o femeie cu moravuri îndoielnice îi zguduie liniștea interioară și imaginea publică după ce spune că a frecventat bordeluri. Și uite așa Suguro pornește în identificarea unui „geamăn malefic cu înclinații sadomasochiste” așa cum suntem anunțați pe coperta patru.

Inițial, Suguro, ca un om cinstit și fidel soției, nu bagă în seamă acuzațiile rușinoase. Totuși, ceva în sinea lui nu-i dădea pace. Când un reporter dornic de evidențiere îl „amenință” că dă în vileag adevărata față a scriitorului, acesta pornește singur în căutarea adevărului.

Dacă mă întrebați pe mine, ceea ce l-a mânat pe Suguro să afle ce se întâmplase de fapt nu a fost chiar dorința de a-și păstra imaginea curată față de societate și de soție, ci tocmai latura neagră pe care cred că o are fiecare om, și care la Suguro era una total opusă feței pe care o proiectase în cei 65 de ani.

Pornind pe urmele „geamănului malefic”, scriitorul ajunge să descopere ritualuri sado-masochiste practicate de pseudo-artiste prin bordeluri. Se simte tot mai atras de aceste lucruri tabu încât atunci când trebuie să le pună capăt le urmărește până la final cu nesaț. M-a scârbit să citesc cum Suguro se imagina călare pe o puștoaică cu 50 de ani mai tânără. Impotența lui de a rezista fentelor imaginarului m-a șocat. Pentru prima oară ajunge să aibă întâlniri pe ascuns cu persoane care în viața privată dădeau naștere celor mai întunecate dorințe sexuale. Și culmea, deși criticase în operele sale păcatul, ajunge să îi cadă chiar el pradă.

Deși a încercat să-și ia soția și să plece departe de mediul infect din oraș, călătoria în străinătate și mariajul de o puritate absolută nu l-au făcut să uite ceea ce aflase despre sado-masochiștii din bordeluri, pângărindu-i sufletul. Odată corupt, înclinațiile sado-masochiste i-au ștrangulat sufletul făcându-l inapt în fața pornirilor trupești scabroase.

Shusaku Endo nu a scris un roman pentru orice gusturi. Dacă nu ești dispus și suficient de deschis la minte să privești în adâncul sufletului și să accepți orice ungher întunecat al minții bolnave, mai bine stai deoparte de „Scandalul” său. Finalul deschis întoarce o nouă filă în cartea vieții lui Suguro ca și când nimic nu s-a întâmplat. Pe mine m-a revoltat când a afirmat că

(…) dorința de renaștere stă de fapt ascunsă în păcat. El susține că în orice păcat sălășluiește dorința oamenilor de a găsi o cale de scăpare din cotidianul sufocant.

Nu știu dacă avea dreptate, mai ales că nu era atât de sufocant cotidianul lui Suguro, ci mai degrabă anost. Prefer să cred că esența rea din oameni este ținută în frâu de valori, principii, respect și… rămânând în sfera creștină a lui Suguro… de dragoste.

Altfel spus, romanul japonezului Shusaku Endo este despre bine și rău, despre lupta interioară cu păcatul și despre latura neagră a firii. Pentru un studiu aprofundat al temei, vă recomand să citiți romanul după ce ați lăsat la ușa rațiunii bunul simț și etica.

Pe curând!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s