Risipitoarea Constanța

Fac cum fac și iar dau peste un roman mohorât, de parcă aș avea o atracție invizibilă pentru cărți cu teme profunde de care ți-e teamă să vorbești neștiind dacă ai prins bine ideea sau nu. Asta simt și eu acum, știind că trebuie „să interpretez o interpretare”,  adică să redau succint „ce-a vrut să zică poetul” într-un volum psihologic.

Cum luna aceasta, pe 5 august, s-au împlinit 94 de ani de la nașterea celui mai iubit dintre pământeni – Marin Preda, adun tot curajul de care sunt în stare și vă expun, fără pretenții, câteva aspecte din viața unui personaj feminin mai puțin cunoscut creionat de marele romancier.

După 10 ani în care și-a revizuit de 4 ori edițiile romanului „Risipitorii”, Marin Preda a închipuit, în același peisaj industrial cu care sunteți familiarizați încă din Cel mai iubit dintre pământeni, o lume dostoievskiană. O lume în care personajele pătrunse de depresie devin ilustrații ale risipei de sine.

Un astfel de caz este și cel al Constanței Sterian, care trăiește o adevărată dramă. Pe scurt, întreaga ei viață începe cu stângul. Este de mică mai grea de cap și cu „două mâini stângi”, așa că reușește cu greu să termine liceul și să devină învățătoare. Nici în dragoste nu are prea mult noroc. Se căsătorește cu persoana nepotrivită – un anume dr. Munteanu, un obsedat de cercetare într-ale psihiatriei, care nu se simțea pregătit pentru un copil, așa că Tanța este nevoită să facă un avort și să-și ia gândul de la a mai avea copii. Divorțează în scurt timp fără să pară afectată, lucru care o macină în schimb în subconștient. Într-un moment de introspecție, la care ajunge după ce intră subit în depresie fără vreun motiv concret, își reproșează pasivitatea de care a dat dovadă în momentul despărțirii.

După ce o bună parte din roman vezi cum și-a depășit condiția (ajunge chiar o învățătoare bună, trimisă să scape de analfabetism cele mai dificile grupuri sociale), dintr-o dată asiști la prăbușirea ei fizică. Neînțelegând prin ce trece, caută răspunsuri la un prieten de-al fostului ei soț, așa că se internează la secția de psihiatrie.

Tot mai slăbită, Constanța își căută sensul propriei vieții, realizând că și-a risipit-o din momentul în care

„ am uitat de copilăria mea, am uitat de viața mea trecută, am îngropat aceste lucruri prețioase și le-am schimbat cu altele, care n-au fost nici bune, nici curate”.

După un tratament intensiv cu insulină își revine în simțiri și își limpezește mintea. Ba chiar reușește să-și refacă viața cu un alt bărbat și să aibă și copii. Dar despre asta Marin Preda nu ne dă detalii.

Pentru că nu-i tocmai specialitatea mea, nu o să filozofez pe ce înseamnă risipa de sine și cum o tratează Marin Preda în romanul „Risipitorii”. În schimb, o să recomand cartea absolvenților de filozofie și de psihologie care doresc să găsească motivul decăderii fizice și psihice imaginat de autor în cazul Constanței.

Tratând superficial subiectul, văd în Constanța femeia care nu a avut niciodată curajul să lupte. S-a lăsat dusă de val, a funcționat din inerție prea mult timp fără vreo ambiție. Abia după ce conștientizează că și-a găsit locul în învățământ dă dovadă de o preocupare de sine mai degrabă profesională. În ceea ce o privește ca femeie, Tanța a uitat complet de ea. Marin Preda nu i-a atribuit nimic specific feminin, cu excepția nașterii de copii. Când a divorțat, nici măcar părinții n-au știut. Aceștia au aflat după două luni, când mama sa, preocupată că nu dă niciun semn, îi face o vizită și o găsește total neîngrijită și îngropată în mizerie. De prieteni sau prietene nici nu mai poate fi vorba, Constanța fiind solitară din fire și incapabilă să lege prietenii adevărate, dat fiind că nici nu depune vreun efort în acest sens.

Dar cuvintele sunt de prisos în lipsa contextului socialist închipuit de Marin Preda, așa că vă invit cu multă căldură să citiți romanul psihologic al marelui romancier pentru a descoperi și viețile celorlalți „risipitori”, dar și pentru a înțelege sensul de „risipitor” în concepția autorului.

În loc de încheiere, vă invit să citiți ce afirmă marele critic literar, Ovidiu S. Crohmălniceanu, despre Constanța și romanul lui Marin Preda:

„Cartea e un gen original de bildungsroman socialist.”

„Constanța (…) va suferi groaznic ajungând aproape să-și piardă mințile de durere. Încercarea e pentru eroină totuși salutară, pentru că o ajungă să-și învingă o anumită puerilitate sentimentală, să-și aleagă viitorul bărbat cu criterii mai severe, să îngrădească într-o măsură infinit superioară locul întâmplării în viața ei.”

Cu referire la prima ediție a cărții – „Romanul are o construcție solidă și ingenioasă, cu întreruperi ale acțiunii și explicații ale anumitor reacții morale furnizate treptat dintr-o acumulare de situații concludente cu o margine lăsată liberă jocului interpretărilor, ca în viață.”

George Pruteanu scria în 1973, în Convorbiri literare, următoarele:

„Marin Preda este un moralist, dar nu la nivelul insului, ci la nivelul firii unei societăți. El face radiografii caracteriologice nu ale unor structuri individuale, în gen clasic, ci ale unor structuri sociale. Este un moralist la scară amplă, un moralist social.”

 

 

Surse: foto – pixabay.com și citate – Referințele critice ale romanului „Risipitorii” din Colecția Biblioteca pentru toți editată în 2011 de Jurnalul Național și editura Curtea Veche Publishing.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s