Business + pleasure = LOVE

 

Ce este iubirea? Iată o întrebare la care fiecare are un alt răspuns și la care și Thomas Mann sugerează o altfel de definiție.

După cum vă promiteam, în noua categorie „Iubiri de basm” îmi propun să promovez originalitatea.

Am ales romanul „Alteță regală” pentru că, evident, iese din tipar. Pentru că Thomas Mann mi-a demonstrat că iubirea poate fi și business și pleasure în același timp. Nu vă grăbiți să mă contraziceți fluturându-mi exemple din revistele de scandal despre care, între noi fie vorba, știm că numai dragoste sinceră nu este.

Au fost odată (ca niciodată ar spune unii) și vremuri în care tinerii se supuneau unor cutume sociale stricte în care flirtul era o treabă serioasă, care nu se încheia acasă la niciunul dintre parteneri, ci cu o căsătorie. Din acele vremuri fac parte și Klaus Heinrich Grimmburg și Imma Spoelmann.

El – 25 de ani. Ea… ei! știți că nu e frumos să întrebăm vârsta! Să spunem doar că arăta ca o copilă. El – prinț. Ea – fiica unui magnat american. El – captiv în lumea protocolară a familiei regale. Ea – liberă să facă orice îi place cu timpul ei. El știa câte puțin și mai nimic din disciplinele școlare. Ea era pasionată de algebră și urma cursuri „de specializare”. El trăia într-un mediu auster, ea își permitea orice lux. Deci interesele comune puteau fi definite cu exactitate ca „mulțimea vidă”. Și așa au și rămas mult timp.

Contrar așteptărilor, cei doi nu se cunosc la vreunul dintre balurile ce se organizau cu regularitate de familia regală. A fost nevoie ca Samuel Spoelmann, afacerist american, să se retragă, din motive de sănătate, la unul dintre castelele familiei regale (pe care l-a cumpărat de fapt), pentru ca fiica lui Imma și Klaus Heinrich să se cunoască. Însă prima lor întâlnire nu are loc nici cu ocazia cumpărării palatului.

Interesul prințului față de gingașa Imma este surescitat de o scenă la care este martor de la distanță. Imma își permite să întrerupă o defilare trecând prin mijlocul militarilor pentru a scurta drumul până la colegiul unde urma cursurile de algebră la care era cât pe ce să întârzie. Cred că ea a reprezentat în ochii Alteței Regale tocmai întruchiparea laturii sale libertine, acea dark side pe care a fost nevoit s-o țină în frâu permanent. După o scenă ca aceasta, Klaus Heinrich începe să își creeze tot felul de pretexte pentru a fi în preajma tinerei domnișoare, autoinvitându-se des și intempestiv la palatul unde locuia Imma. În scurt timp, Klaus Heinrich ajunge la concluzia că:

Da, așa era: această făptură tăioasă și dulce în rochie cărămiziu-aurie trăia doar în întorsăturile de frază, nu cunoștea din viață altceva decât cuvintele. Se juca cu cele mai grave și mai îngrozitoare cuvinte, de parcă erau niște pietricele colorate, și nu-și dădea seama când producea supărare cu ele!  În timp ce cugeta astfel, inima lui Klaus Heinrich era plină de compasiune.

Să nu ne uimească, așadar, atunci când are obrăznicia de a-i reproșa diverse lucruri Alteței Regale. Îndrăznesc să spun că Imma are ceva din aerul acela de „sunt cetățean american (sau european, dacă vreţi) și am drepturi” în atitudinea permanent superioară pe care o afișează în fața prințului.

Iată ce îi spune lui Klaus Heinrich referitor la atitudinea pe care ar trebui s-o adopte acesta față de doamna ei de companie care avea ceva probleme mintale:

Acum am să-i spun Alteței Voastre ceva și o rog să țină seama de asta. Dacă Înălțimea Voastră n-are de gând să manifeste un pic de milă, și de indulgență, și de blândețe, voi fi nevoită să mă lipsesc pentru totdeauna de augusta sa companie.

Logic ar fi fost ca domnița să fie cea plecată în fața unei persoane de un asemenea rang nobil. Dar nu! Imma chiar este obraznică și își permite să-l și apostrofeze pentru greșeli de… conduită să spunem. Dacă acest lucru nu te lasă cu gura căscată ce spui când citești următoarele paragrafe și vezi că cel umil este tocmai prințul, care deși ironizat, nu se simte complexat, ci își recunoaște lipsurile:

– Dați-mi voie, spuse el, să vă pun o întrebare, domnișoară Spoelmann. Nu e nevoie să-mi răspundeți, dacă nu vă convine.

– Să vedem!

– (…) când am avut ultima oară plăcerea să stau de vorbă cu domnul Spoelmann, tatăl dumneavoastră, i-am adresat o întrebare la care a răspuns atât de scurt, schimbând vorba, încât trebuie să mă tem că, adresându-i-o, am făcut o gafă sau un pas greșit.

– Ce ați întrebat?

– Am întrebat dacă nu i-a venit greu să părăsească America.

– Mda, vedeți, principe, asta e iar o întrebare, așa, în genul dumneavoastră, o adevărată întrebare de prinț. Dacă ați fi avut ceva mai multă experiență în domeniul logicii, v-ați fi mulțumit, în tăcere, cu concluzia rațională că, dacă tatăl meu n-ar fi părăsit America ușor și cu plăcere, pur și simplu nici n-ar fi părăsit-o.

S-ar putea să fie adevărat, domnișoară Imma, iertați-mă că nu gândesc prea precis

SAU

Stai drept și pui întrebări, dar fără să participi; nu te interesează conținutul întrebării, nu, nu te interesează nimic și nu ții la nimic. Am văzut adesea: vorbești, exprimi o părere, dar ai putea să exprimi tot atât de bine și alta, căci în realitate n-ai nicio părere și nicio credință și nu te interesează nimic altceva decât atitudinea dumitale de prinț. Spui uneori că profesiunea dumitale nu e ușoară; dar, fiindcă m-ai provocat, vreau să remarc că ți-ar fi mai ușoară, dacă ai avea o părere și-o credință, prințe – asta e convingerea mea, și credința mea. Cum ar putea avea cineva încredere în dumneata? Nu, ceea ce inspiri nu e încredere, ci răceală și jenă; și, chiar dacă mi-aș da silința să mă apropii de dumneata, acest fel de jenă și de neajutorare m-ar împiedica s-o fac – și cu asta ți-am răspuns.

SAU

Nu mi-ai povestit, singur, despre viața dumitale? Ai mers la școală de formă, ai fost la universitate de formă, ai făcut serviciul militar de formă, și încă mai porți uniforma tot de formă; acorzi audiențe de formă și tot de formă faci pe trăgătorul la țintă, și Dumnezeu știe câte altele încă; ai venit pe lume de formă, și eu să te cred acum, așa deodată, că iei un anumit lucru în serios?

În timp ce spunea toate astea, lui Klaus Heinrich îi dădură lacrimile, atât de mult îl dureau vorbele ei. Răspunse încetișor:

– Ai dreptate, Imma, este mult neadevăr în viața mea. Dar nu eu am făcut-o sau ales-o, trebuie să te gândești la asta; mi-am făcut datoria cu strictețe și exactitate, așa cum mi-a fost prescrisă, spre înălțarea sufletească a oamenilor. Și nu-i destul, oare, că a fost grea și plină de interdicții și a pretins renunțări? Acum mai trebuie să se și răzbune, prin faptul că nu mă crezi.

Ca să intre în grațiile tinerei domnișoare, Klaus Heinrich se folosește de slăbiciunea ei pentru algebră. Se pune pe studiat cărți de economie (pentru care nu manifestase niciodată vreun interes aparte) chipurile pentru a înțelege starea financiară a statului și are grijă să-și dezvăluie noile preocupări și Immei. (Vă amintesc, din articolul trecut că familia Grimmburg trăia zile de răstriște, în care finanțele statului erau la pământ, iar castelele se degradau văzând cu ochii.) Evident că în scurt timp cei doi își împrumută cărți și chiar studiază împreună, fiindu-le tot mai clar că se înfiripă ceva. Ah, ce mă mai bucur să văd un cuplu format datorită cărților!

Studiul acesta a făcut-o și pe Imma să realizeze dorința aprigă a lui Klaus Heinrich de a readuce bunăstarea poporului. Treptat, văzând cât este de autodidact, își schimbă impresiile despre prinț și nu refuză propunerea în căsătorie care ar însemna totodată ca tatăl său să împrumute statul.

Iată, deci, o căsătorie morganatică cu scop nobil, dar și din dragoste, atât cât putea fi ea înțeleasă de cei doi. Astfel, Klaus Heinrich și-a îndeplinit menirea, confirmând legenda țigăncii, care prevestise că un prinț cu o mână (să nu uităm că mâna stângă era „sfrijită”) va salva ducatul.

Ca încheiere, îmi permit să adaug că au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, căci n-ar fi singura casă în care cântă găina și în care toată lumea este mulțumită și împlinită. Dar cred că e singura în care fericirea celor doi s-a regăsit prin fericirea societății. Voi ce exemple contrare proverbului „nu amesteca plăcerea cu afacerile” mai știți?

 

Sursă foto: pixabay.com

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s