Adolescentul lui J.D. Salinger

„Am șaptesprezece ani și uneori mă port de parcă aș avea treisprezece.” „Uneori îmi place grozav să fac pe nebunul.” „Sunt cel mai mare mincinos.” „Când încep să mint și am chef, pot să mint ore întregi.” „…sunt un stricat.” „…sunt înfiorător de mână-spartă, și ce nu cheltuiesc, pierd.” „…cred că sunt cel mai mare obsedat sexual.” „…n-am niciun scop în viață.” „De fapt, sunt foarte incult, dar de citit, citesc mult.” „…singurul lucru care m-ar tenta”: să stau de veghe în lanul de secară.

Aceasta este „cartea de vizită” a lui Holden Caulfield, așa cum el însuși a întocmit-o în… bine ați spus! „De veghe în lanul de secară”, romanul lui J. D. Salinger.

De când am terminat de citit cartea, în mine se dau lupte pe mai multe planuri. Mi-aduc aminte de cum eram la vârsta lui, dar mă și detașez și asist neputincioasă și revoltată ca un părinte la frământările sale.

 

Dacă aș fi adolescentă, aș simți o mare empatie față de ceea ce exprimă. Aș fi cu siguranță nemulțumită de modul în școala îmi pune în valoare calitățile și mă pregătește pentru viață. De modul în care se desfășoară lucrurile în internat, de colegii de cameră, de agresorii de-o seamă cu mine ș.a. Doar majoritatea tinerilor sunt nemulțumiți de sistemul de învățământ, nu? Chiar dacă nici ei, precum nici Holden, nu acordă a doua șansă profesorilor. Bine, între noi fie spus, Holden a fost forțat să acorde a patra șansa, căci a schimbat patru unități școlare în speranța că vreuna se va adapta felului său de a fi și nu invers. Dacă eram de vârsta lui, probabil că l-aș fi invidiat pentru posibilitatea de a schimba școala în funcție de toane!

Evident că, dacă aș fi adolescentă, aș fi exact ca Holden din multe puncte de vedere – aș fi un observator fin și un critic acid al tabieturilor și defectelor altor persoane, fără a ezita însă să mă ironizez și să recunosc cu nonșalanță cine sunt și ce fac. Mi-aș rezerva dreptul de a fi impulsivă și de a spune ce gândesc fără ocolișuri oricărui interlocutor. Iar despre fuga de acasă deja nu mai poate fi vorba. Cred că sunt mulți care se simt sătui de reguli și norme sociale și pregătiți nevoie mare să fie pe picioarele lor, cum s-ar spune. Minciuna, promiscuitatea și lipsa valorizării importanței banilor în asigurarea unui trai măcar decent m-ar defini și pe mine, așa cum îl caracterizează puternic pe Holden.

 

Dar NU sunt de-o seamă cu el. Astăzi nu pot și nici NU VREAU să îl înțeleg. O să par îngustă la mine, o să mă criticați că nu realizez că voi fi și eu părinte și voi avea – posibil! NU probabil! – un exemplar ca Holden acasă. De ce susțin cu tărie că nu vreau să-l înțeleg? Pentru că spre deosebire de alți adolescenți, el nici măcar nu se caută pe sine, nu se proiectează în niciun scenariu pertinent, iar această obstinație de a nu avea un loc și rost în viață îmi repugnă. Adolescenții pe care i-am cunoscut eu se plângeau că nu sunt înțeleși, se văicăreau de obiectivele nerealiste impuse de părinți, de însăși familia lor ori chiar de cruzimea vieții în general, de parcă știau ei la vârsta aceea ce înseamnă să ai cu adevărat responsabilități și să întâmpini greutăți.

Totuși, nu pot să nu-l apreciez pe Holden pentru pasiunea pentru lectură și pentru criteriul lui de a stabili dacă o carte i-a plăcut sau nu:

Mie-mi plac cărțile care, după ce le isprăvești, simți ca-i vrea ca autorul să fie cel mai bun prieten al tău și să-l poți chema la telefon de câte ori ai chef. 

 

Sau pentru faptul că i-ar plăcea să stea de veghe în lanul de secară pentru a preveni căderea copiilor care se joacă în lan în prăpastia de la marginea lui. Dacă aș fi psiholog sau psihanalist m-ar tenta să stau de vorbă cu el și să dezbatem multitudinea de interpretări pe care o poate avea acest „singur lucru care l-ar tenta”.

Dar astăzi prefer să fiu părinte. Așa că revenind la „cartea sa de vizită”, pot spune că mă aflu în paradoxul mincinosului și că Holden este un adolescent care bulversează. Pe sine și pe cei din jur. Nu știe ce vrea de la viață și nici nu-l interesează să afle dacă are viața ceva rezervat pentru el. Nu dă doi bani pe părinți sau pe eforturile lor de a-l integra în societate, chiar dacă nu toți copiii au luxul de a încerca patru școli și a nu păți nimic chiar și după ce este exmatriculat și de la ultima dintre ele.

Holden, dragă, eu n-aș fi așa înțelegătoare! Și poate că totul este un joc pentru tine, dar amintește-ți ce ai recunoscut chiar tu:

Viața este într-adevăr un joc! ESTE UN JOC PE CARE SE CADE SĂ-L JOCI DUPĂ REGULILE LUI.

 

 

Sursă foto: http://www.anticariatplus.ro/Literatura-angloamericana/De-veghe-in-lanul-de-secara-29880.html

Anunțuri

2 gânduri despre “Adolescentul lui J.D. Salinger

    • Si eu am citit-o tot pt ca din liceu mi se tot zice de ea. Nu m-a impresionat. Poate pt ca m-am maturizat. Inca nu i-am descoperit acel substrat psihologic care sa ma impresioneze, dar poate ca tu o sa vezi lucrurile din alta perspectiva. In caz ca o vei citi, voi fi curioasa de opinia ta despre Holden.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s