„Gargui – un roman atemporal închinat iubirii

Sunt de părere că orice roman poate fi caracterizat în câteva cuvinte. Pentru thrillere avem suspans, acțiune, adrenalină, pentru romance – iubire și final fericit (de cele mai multe ori), iar pentru „Gargui”… ei bine, pentru romanul lui Andrew Davidson zic eu: original, fantezist, grotesc, atemporal.

Gargui e ca un vin. Se savurează încet și devine mai bun odată cu înaintarea în lectură. Cei care aleg să-l citească trebuie să lase deoparte prejudecățile livrești și testul celor 50 de pagini căci ele nu vor face altceva decât să inducă în eroare.

Vulgaritatea naratorului – un individ fără nume sau vârstă greu încercat de soarta de care și-a bătut singur joc – m-a șocat, mai ales că n-am mai întâlnit-o în alte cărți, dar pentru protagonist este un atribut sine qua non. De ce spun că a fost greu încercat? Pentru că nu și-a cunoscut tatăl, pentru că mama a murit când el era foarte mic, pentru că bunica l-a crescut fără tragere de inimă și că și ea a murit când el încă nu era matur, pentru că unchii care l-au crescut până și-a „luat zborul” erau niște drogați care au murit tocmai din cauza unei explozii la un laborator improvizat de amfetamine (sper să nu mă înșel când zic „explozie”). De ce și-a bătut joc de soarta lui? Pentru că ajunsese dependent de droguri și alesese o „carieră” pornografică pentru a supraviețui. Poate n-ar trebui să judec faptul că apelează la droguri pentru a se extrage din realitatea care nu a fost niciodată darnică cu el, dar nici el nu și-a dat silința să-și schimbe viitorul. Dar cartea nu este despre el.

Gargui este un roman al extremelor bine echilibrate. Acum te revolți la scabrozitatea naratorului, acum te înmoi la câte-o poveste de dragoste ticluită cu pasiune. Acum ești în realitatea crudă în care naratorul este ars de viu, acum treci în fantasticul imaginat de un schizofrenic. Un du-te-vino continuu al planurilor care se întrepătrund fără să te buimăcească nici măcar un pic.

M-a deranjat doar multitudinea de greșeli de tipar (unele și de traducere – ex. interesați în ceva) și utilizarea unanimă a „vroiam” în loc de „voiam”, așa cum este, de fapt, corect, dar dacă las deoparte forma și mă raportez la fond, nu-mi mai rămâne nimic de obiectat, căci cartea este un manifest impresionant, dedicat

unei iubiri ce supraviețuiește iadului pământean și transcende limitele temporale. 

Dar ce este iubirea? Iubirea e un lucru delicat care trebuie izolat și protejat. Iubirea nu e robustă și nu e obstinată. Iubirea se poate prăbuși sub câteva vorbe aspre sau poate fi îndepărtată de câteva acțiuni nedelicate.

Naratorul este un ateu insensibil și incapabil să simtă iubire față de ceva sau cineva. Influența nefastă a familiei nu s-a lăsat așteptată, devenind rapid un drogat. Singurul lucru cu care se putea lăuda era fizicul, așa că s-a decis să facă bani de pe urma lui intrând în industria pornografică. Ca și în cazul unchilor lui, drogurile i-au pus capac. După ce le-a combinat cu alcoolul, s-a urcat la volan și, deloc surprinzător, are un accident din cauza halucinațiilor. În accident este ars de viu atât de tare încât toată viața lui se duce pe apa sâmbetei. Mutilat pentru totdeauna, se recuperează sârguincios doar pentru a fi în stare să se sinucidă după externare. Visul său, însă, se schimbă după ce începe să primească vizitele unei sculptorițe de garguie, o (fostă) pacientă a spitalului internată la psihiatrie, care ajunge să-l convingă de faptul că a fost consoarta lui în secolul XIV, pe când ea era scrib la o mănăstire celebră și el un mercenar.

Deși este convins că femeia este schizofrenică și că relatările ei sunt inventate, dragostea pe care o afișează sincer față de el, îngrijirea profesionistă pe care i-o asigură conștiincios după externare și poveștile siropoase și extrem de impresionante pe care i le relatează îl fac să ajungă, uimit de sine, să iubească. Să O iubească! Și bine a făcut căci:

Când găsești o femeie ca asta, nu te întrebi ce-ai făcut s-o meriți. Tot ce poți să speri e să nu-i vină mintea la cap și să se răzgândească.

Probabil vă întrebați Cum ar putea o iubire fondată pe un trecut ficțional să supraviețuiască într-un viitor real? Era imposibil. Acest gen de iubire era făcut să fie înșfăcat și zdrobit între fălcile vieții adevărate.

Dar povestea în sine rezistă mai mult decât iubirea și sunt sigură că va dăinui și de acum încolo pentru că autorul Andrew Davidson are o scriitură atemporală. Oricând vei citi romanul, el este actual, chiar dacă nu și accesibil oricărei vârste. Consider că e nevoie de maturitate pentru a aprecia romanul la adevărata lui valoare, căci altfel ai fi tentat să te cramponezi de expresii licențioase sau descrieri macabre care-ți întorc stomacul pe dos, dar fără de care nu ai putea percepe niciodată realitatea crudă a naratorului.

Autorul Andrew Davidson a presărat cu perspicacitate numeroase simboluri în roman și își răsplătește cititorii oferindu-le coerent cheile literare. Poveștile de iubire culese de pe tot mapamondul, cu iz medieval, precum și cele de actualitate se savurează mai ceva ca drama sufletească a protagoniștilor, condamnați la suferințe insuportabile pentru orice om și la iubiri imposibile în lumile lor, oricare ar fi ele – antice sau actuale.

De ce este intitulat așa romanul Gargui și care sunt cele două citate care reies reunind prima și ultima literă a fiecărui capitol, vă las să aflați singuri! Ce dacă este un roman fantezist? Puțin mister nu strică!

Ce am învățat de la Andrew Davidson?

Credința într-un viitor mai bun e un har formidabil.

Dar mai există un lucru care nu se schimbă niciodată în privința celor bogați: ei cred că cei săraci au întotdeauna un preț. Adevărul e că au dreptate. 

Ce am învățat de la sculptorița de garguie? De altfel și citatul meu preferat:

Am rămas credincioasă inimii mele și nu mă voi căi niciodată pentru iubirea mea. E singurul lucru măreț pe care l-am înfăptuit vreodată.

Până data viitoare, mulțumesc Editurii All că mi-a oferit acest roman original (pe care îl poţi comanda aici), care m-a scos din zona de confort și mi-a servit porții uriașe de cultură și povești amoroase de neuitat!

 

Și pentru că romanul mi-a (re)împrospătat vocabularul, am decis să pun și eu în practică o idee pe care am văzut-o la Vintura Ana-Cristina, așa că vă voi împărtăși câteva „pastile de limbă” regăsite în romanul „Gargui”:  

Colțul limbii române – un colț destinat vocabularului limbii române

simpatetic = care provoacă stări sufletești (tainice); sugestiv. (cf. dexonline.ro)

misivă = (astăzi glumeț) Scrisoare, bilet. (cf. dexonline.ro)

a retalia = a croi din nou, a modela. (cf. dexonline.ro)

eon (în expresia „vreme de eoni) = diviziune a timpului geologic de cel mai înalt grad. (cf. dexonline.ro)

psihedelic = care se caracterizează prin efecte de lumină, culoare, atmosferă sonoră etc.; care evocă viziuni, halucinații, vise produse prin drogare. (cf. dexonline.ro)

a murseca = 1. (pop.) a mușca rupând, sfâșiind. 2. (reg.) a strivi, a zdrobi oasele sau carnea unei ființe (vii); a învineți. ♦ fig. a bate pe cineva. (cf. dexonline.ro)

obnubilare = stare de apatie, de amorțeală fizică și psihică generală, cu încetinirea gândirii, cauzată de unele boli ale sistemului nervos sau cardiovascular; obnubilație. (cf. dexonline.ro)

a aburca = (pop.) a (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. (cf. dexonline.ro)

fulgurant (în text întâlnit în contur fulgurant) = înconjurat de fulgere ♦ (adesea fig.) care împrăștie o lumină vie și de scurtă durată. (cf. dexonline.ro)

a regala = a (se) ospăta bine, a (se) cinsti. ♦ a desfăta, a încânta. (cf. dexonline.ro)

gargui = ornament în formă de cap de animal la capătul superior al unui burlan pentru scurgerea apei (cf. dexonline.ro); „statui de piatră grotești, cu înfățișare asemănătoare animalelor de poveste, făcute din granit, al căror țel este acela de a permite apei de ploaie să se scurgă de pe acoperișuri direct pe sol pentru a nu deteriora starea pereților clădirilor.” (detalii pe launpahardecultura.blogspot.com)

lemur = un animal botezat așa pentru că exploratorii portughezi din Madagascar remarcaseră niște ochi mari și luminoși privindu-i din pădure atunci când se așezau în jurul unui foc de tabără. Convinși că acești ochi aparțineau unor spirite ale camarazilor decedați au botezat animalele cu un cuvânt latin care înseamnă „spiritele morților”. („Gargui”, p. 183) 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s