Doamna cu cățelul

Astăzi sunt rea! Astăzi nu mai cred în iubirea adevărată indiferent de vârstă așa cum făceam până de curând când eram sub influența romanului lui Tolstoi, Anna Karenina. Astăzi am fost scoasă din „transă” de una dintre povestirile unui alt rus, Anton Pavlovici Cehov – „Doamna cu cățelul”.

Anna Sergheevna von Dieteritz, la circa 20 de ani ducea o viață lipsită de iubire și plăceri alături de soțul pe care, după doi ani de căsnicie, tot nu îl cunoștea. Plecă la Ialta cu șpițul ei pentru relaxare și atrăsese atenția tuturor prin singurătatea întipărită pe chip.

Dmitri Dmitrici Gurov nu era nici el prea încântat de mariajul cu o femeie de care se temea și pe care o considera „proastă”. Din cauza ei ajunsese să considere toate reprezentantele sexului frumos ca fiind de „rasă inferioară”, așa că nu-și mai respecta soția și o înșela de câte ori se ivea ocazia.

Cu toate că avea doi copii și circa 40 de ani, Gurov își propune s-o cunoască mai bine pe doamna misterioasă cu cățel care putea fi de-o seamă cu fiica lui. Profită din prima zi în care o vede de vecinătatea lor la masă și intră în vorbă cu umor, făcând-o să râdă. Urmează apoi o conversație de bun simț, tipică pentru străinii care abia se întâlniseră, despre vreme și despre ei.

Gurov povesti că el e din Moscova, că a făcut studii de filologie, dar acum e funcționar la o bancă; cândva își pusese în gând să cânte într-o trupă particulară de operă, dar până la urmă se lăsase păgubaș, că are la Moscova două rânduri de case… Iar de la ea află că e de fel din Petersburg, dar de doi ani, de când s-a măritat, locuiește în orașul S., că va rămâne la Ialta încă o lună și că soțul ei, care are și el nevoie ca să se odihnească, va veni poate după ea. 

Ceea ce se întâmplă a doua zi nu mai este însă de bun simț, ci chemarea nebunească a dragostei adevărate pe care Gurov ajunge să o cunoască de-abia acum, după ce a întâlnit-o pe Anna. Deci nu mai pierde timpul cu flirtul și trece direct la fapte. Profită de o clipă singur cu ea, o îmbrățișează, o sărută pătimaș și se autoinvită la ea în cameră. Fără vreo aprobare verbală, cei doi pleacă grăbiți spre dormitor.

Urmează plânsete și temeri că nu va mai fi respectată, tulburări de gelozie din partea ei, dar nicio mustrare de conștiință față de adulter ori vreo vorbă despre soț. Zilele trec repejor și idila decurge nezdruncinată. Despărțirea fizică este însă inevitabilă, dar cea sufletească imposibilă.

Nicio zi nu trece fără ca cei doi să nu se gândească unul la celălalt. Gurov face primul pas și pleacă s-o vadă. Urmează întâlniri clandestine la Moscova până când cei doi cei doi decid că este momentul să ia o decizie privind viitorul lor împreună.

Cum se sfârșește povestea vă las să aflați singuri, ceea ce o să se întâmple repede căci povestirea „Doamna cu cățelul”, scrisă de Cehov în 1899, are doar 20 de pagini și este la fel de intensă ca un roman. Ba chiar există și o ecranizare din 1960. Nu am vizionat filmul, așa că vă recomand doar lectura.

În final, oricât de multe se pot spune despre dragoste și despre ce suntem noi în stare să facem pentru ea, oriunde am citi sau întoarce privirea, adulterul se naște din insatisfacțiile vieții de cuplu și nu din atracțiile la prima vedere sau flirtul siropos bine executat. N-aș fi vrut să fiu atât de tranșantă, dar povestirea lui Cehov nu mi-a inspirat simpatie sau empatie pentru vreunul dintre personaje. Diferența de 20 de ani dintre amanți și comportamentul lor vulgar m-au lăsat rece în fața iubirii, chiar sincere, dintre ei, deși scuze le putem găsi oricând. Sunt tare curioasă ce părere aveți voi despre această relație! Eu una m-am convins că toți suntem vulnerabili în fața unei noi iubiri atâta timp cât nu suntem iubiți de partener aşa cum ne dorim.

Pe curând!

 

Sursă foto: imdb.com

Anunțuri

4 gânduri despre “Doamna cu cățelul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s