Jane Eyre… când dragostea învinge

„Jane Eyre” nu este doar un roman de dragoste. „Jane Eyre” este o stare de spirit. Este despre a iubi și a fi iubit indiferent de înfățișare sau vârstă. În cazul lui Jane Eyre, dragostea nu este oarbă, ci sinceră, necondiționată și incomensurabilă.

Jane are o poveste dureros de tristă și ai fi tentat să crezi că Dumnezeu i-a păstrat un final fericit direct proporțional. Și nu greșești prea mult crezând asta.

La început, nimic nu îi asigura vreun gram de fericire lui Jane. A rămas orfană de mică, a fost crescută de o mătușă care nu-i era rudă de sânge și care o disprețuia și era victima abuzurilor verilor. Înfățișarea nu-i era cea mai atrăgătoare din lume, fapt ce evident că n-o ajuta prea mult în a se face plăcută sau a-și câștiga aliați. Norocul ei că era un copil isteț și studios, ceea ce i-a adus salvarea. Mătușa zgripțuroaică o trimite la 8 ani la un așezământ caritabil (gen orfelinat) în care învață tot ce este necesar pentru a deveni guvernantă. Foametea, frigul și disciplina severă pe care le îndură te înduioșează până la lacrimi, dar Jane nu renunță la visul ei de a pleca cât mai departe de familia ei adoptivă.

Și reușește să-l transforme în realitate când, la 20 de ani, obține un post de guvernantă la un castel îndepărtat între ai cărui pereți este păstrat cu sfințenie un mare secret. Stăpânul casei, Rochester, este bărbatul încornorat, burlacul de 38 de ani urât, bogat și dominant din fire, pe care o perioadă bună din lectură nu-l poți agrea.

Pe Jane însă e greu să nu o placi. Romanul este relatat la persoana întâi, din perspectiva sa, oferindu-ți ocazia de a asista la evoluția ei. Ca o piatră prețioasă, Jane se lasă șlefuită de tot ce o înconjoară – cărți, persoane, natură – devenind tot mai înțeleaptă și controlându-și vulcanul sentimental din interior. Cade pradă unei iubiri sincere și împărtășite din partea stăpânului, dar greu de împlinit. Totuși, ceea ce este de admirat la Jane este onoarea, respectul de sine și curajul de a merge mai departe chiar și când lumea i se năruie și visurile i se spulberă.

În secolul al XIX-lea, când căsătoriile erau preponderent din interese financiare și între reprezentanți ai aceleiași clase sociale, relația lui Jane cu domnul Rochester iese din tipare, mai ales că Rochester ascunde un secret dezonorant. Cum se termină povestea e ușor de intuit, însă e greu de ghicit cum se schimbă protagoniștii până la momentul împlinirii visurilor lor de a fi împreună pentru totdeauna. Ceea ce a rămas neschimbat au fost sentimentele intense de dragoste, datorită cărora a fost posibilă o căsnicie fericită în ciuda problemelor lui Rochester și a diferenței uriașe de vârstă dintre cei doi.

Charlotte Brontë a surprins toate viciile societății secolului al XIX-lea, insuflându-le viață din condei  – domnișoarele din familii bune care-și caută numai bărbați bogați, bonele bârfitoare, restricțiile privind căsătoriile între persoane cu statut social diferit, rigiditatea relației sau formalitățile dintre soți, doamnele și domnișoarele ușoare, bărbații încornorați și infideli, copiii râzgâiați și prost crescuți ai bogătașilor sau ura dintre membrii familiei – toate condimentează romanul în mod natural și elegant.

În contrabalansare, Charlotte a creionat un personaj erou, întruchiparea tuturor virtuților lipsă din societate. O femeie săracă din punct de vedere financiar, dar luptătoare, onestă, demnă, sinceră cu ea și bună cu ceilalți, capabilă să-și riște și viața pentru a trăi iubirea sinceră și dezinteresată dincolo de cutumele sociale.

Iată de ce „Jane Eyre” este mai mult decât un roman. Pentru mine a fost unul dintre cele mai frumoase romane de dragoste citite și un motiv în plus să mă îndrăgostesc de clasicii englezi. Luna decembrie a fost mereu despre dăruire din iubire, ceea ce găsim din belșug în romanul englezoaicei Charlotte Brontë, pe care vi-l recomand oricând din suflet!

Pe curând!

 

Sursă foto: pixabay.com

 

 

 

11 gânduri despre “Jane Eyre… când dragostea învinge

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s