Cum să gândești ca un trăznit

Ca mai toți iubitorii de cărți am dat și eu fuguța la Bookfest. Și totuși, ca mai puțini dintre ei, fără o listă de cărți musai de cumpărat. De ce? Am vrut să cumpăr doar cărți care mă cuceresc, care vin în întâmpinarea nevoilor mele de dezvoltare personală și de îmbogățire a culturii generale.

După cum v-am obișnuit, încerc să vă transmit și vouă lecțiile învățate din cărți, așa că iată-mă, din nou, scriindu-vă la Rubrica ALTFEL.

Una dintre cărțile achiziționate se numește „Gândește ca un trăznit” și contrar așteptărilor, vei afla că nu există o rețetă pentru acest lucru. Dar nu fi dezamăgit! Cartea oferă destule exemple din care, dacă ai ochi de citit și urechile astupate, sigur reții câteva idei despre cum arată trăznitul și pe ce se bazează (uneori) succesul lui.

Gânditorii trăzniți” sunt cei care:

  • își asumă riscuri și nu se tem de ceea ce este evident;
  • au curajul de a acționa în baza statisticilor,
  • experimentează,
  • gândesc la scară redusă, nu mare; în opinia autorilor (Steven D. Levitt și Stephen J. Dubner), gândirea la scară mare ne face să pierdem din vedere tocmai soluțiile minuscule care pot avea un impact semnificativ.

Ce cunosc trăzniții înainte de a pune în aplicare planurile mai puțin convenționale? Ați putea râde, dar studiile cercetătorilor britanici, americani sau de altă nație chiar contează când vine vorba de implementarea unei soluții aparent nebunești. Așadar, să nu uităm cele reiterate de autori, și anume:

  • oamenii își schimbă comportamentul când sunt supravegheați;
  • secretul colectării banilor pentru proiecte caritabile este să-i faci pe oameni să se simtă atât de vinovați, încât nu mai pot să suporte;
  • când vine vorba despre stimulente financiare, mărimea contează; sunt lucruri pe care oamenii le vor face pentru foarte mulți bani, dar niciodată pentru câțiva lei;
  • cheia este să înveți să pătrunzi în mințile oamenilor, pentru a-ți da seama ce contează realmente pentru ei; argumentul nostru poate fi indisputabil, dar dacă nu rezonează cu receptorul, nu vom avea succes;
  • stimulentul mentalității de turmă este mai tare decât cel moral, social și financiar;
  • când planul e prea bun ca să fie adevărat, trezim îndoieli în privința lui, așa că să nu ne temem să-i recunoaștem punctele slabe;
  • „mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește de pomană” (a se vedea filmul românesc Filantropica);
  • o regulă produce o impresie mult mai puternică odată ce în minte ni se depozitează o poveste care ilustrează regula cu pricina.

Acum că v-am „luminat” cum e cu trăzniții, vă reamintesc că nu există rețete și că depinde și de creativitatea fiecăruia dintre noi. Exemplele concrete și reale din carte cu siguranță vă vor inspira și vă vor da imboldul de a gândi ca un trăznit!

Pentru final am păstrat o vorbă de duh și câteva noțiuni teoretice pe care n-ar strica să le știți și voi!

Daniel Patrick Moynihan (politician, sociolog și diplomat american) a devenit celebru pentru că ar fi spus: Oricine este îndreptățit să aibă propriile sale opinii, dar nu și propriile sale fapte.

Dicționar:

ultracrepidarism – „obiceiul de a emite opinii și de a da sfaturi legate de unele chestiuni aflate în afara cunoștințelor sau a competenței cuiva”;

efectul „cobra” – recompensele care nu-și ating scopul;

teoria jocurilor – arta de a-ți învinge adversarul anticipând următoarea lui mutare.

Pe curând, dragii mei și nu ezitați să-mi recomandați și cărți de non-ficțiune!

Sursă foto: pixabay.com

Reclame

Un gând despre “Cum să gândești ca un trăznit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s